Wróciłem z pracy i zastałem moją byłą teściową przed drzwiami, a ślusarz szedł do mojej żaby. „Przyszliśmy po to, co nasze” – powiedział mi.

— Nu negociez lucrurile mamei mele.

— Atunci descurcă-te.

— Asta fac.

Am închis.

După discuția aceea am transmis mai departe exact ce îmi spusese.

Nu știu dacă Viorica realizase cât de mult spusese la nervi.

În zilele următoare, lucrurile au mers pe calea lor.

Televizorul s-a întors.

La fel și celelalte obiecte care puteau fi identificate clar.

Cel mai mult am așteptat cutia.

Când am primit-o înapoi, am deschis-o cu mâinile tremurând.

Verigheta era acolo.

Brățara.

Cerceii.

Fotografiile.

Scrisorile tatei.

Am verificat fiecare lucru de două ori.

N-am plâns.

Am închis capacul și am ținut palma câteva secunde deasupra lui.

În aceeași săptămână am chemat eu un lăcătuș.

Nu pe omul pe care îl adusese Viorica.

Altul.

Am schimbat complet încuietoarea.

— Câte chei vreți? m-a întrebat.

— Două.

Mi le-a pus în palmă.

Una am păstrat-o.

Pe cealaltă i-am dat-o surorii mele.

După câteva zile, când făceam ordine într-un sertar, am găsit o cheie veche.

Era una dintre copiile de la yala pe care o avusesem în timpul căsniciei.

Nu știu cum rămăsese acolo.