„Moja żona jest najlepszą gospodynią, jaką kiedykolwiek miałam, a ja nawet nie muszę jej płacić” – powiedział mój mąż gościom.

— Pentru banii ăștia vrei să arunci o căsnicie?

Am rămas liniștită.

— Nu pentru salariu plec.

— Atunci pentru ce?

— Salariul doar mi-a demonstrat că munca pentru care tu râdeai de mine valorează ceva.

— Mariana, nu poți compara salariul ăla cu viața pe care o ai cu mine.

— Nu-l compar.

— Atunci?

— Compar cine sunt în cele două vieți.

A urmat o pauză lungă.

— Există altcineva?

M-am uitat prin ușa biroului.

Nicolae era la celălalt capăt al holului, vorbind la telefon despre o reparație.

— Nu.

— Sigur?

— Da.

— Atunci de ce faci asta?

Și am înțeles ceva.

Pentru Marius era mai ușor să creadă că exista un alt bărbat decât să creadă că eu puteam pleca pur și simplu pentru mine.

— Pentru că nu mai vreau să fiu soția despre care povestești la grătar că lucrează gratis.

A închis.

La sfârșitul celor trei luni m-am întors lângă București.

Nu acasă.

Mi-am închiriat un apartament mic.

Marius a venit să mă vadă.

S-a uitat prin sufragerie.

— Aici vrei să stai?

— Da.

— După casa noastră?

— După casa ta.

A strâns maxilarul.

— Ai venit să discutăm despre divorț?

— Da.

Aveam un dosar pe masă.