Viorica s-a apropiat.
— Vezi? Sunt și lucrurile lui.
— Atunci de ce n-a venit când eram acasă?
— Pentru că știa ce scandal faci.
— Și de asta a intrat pe ascuns?
— Nu pe ascuns. A locuit aici unsprezece ani.
— Acum trei ani.
— Tot casa lui a fost.
— Nu. A fost casa în care a locuit.
Fața i s-a înăsprit.
— L-ai scos de aici cu poliția și l-ai trimis la mine cu două sacoșe.
— A plecat cu lucrurile pe care le-a cerut și pe care am stabilit că le ia.
— Pentru că tu hotărai tot!
— Pentru că apartamentul era al meu.
— Apartamentul! Dar mobila? Electrocasnicele? Tot ce a muncit băiatul meu?
— Atunci facem o listă. Arată ce susține că îi aparține. Dacă nu ne înțelegem, există căi prin care se lămurește. Dar nu intrați în casa mea când sunt plecată și nu vă serviți singuri.
Viorica a râs.
— Tot cu hârtii și legi ai rămas.
— Da.
Am ridicat telefonul.
— Și tocmai de aceea acum chem poliția.
Zâmbetul i-a dispărut.
— Pentru ce?
— Pentru că cineva a intrat în locuința mea fără acordul meu și au dispărut lucruri.
— Îți chemi poliția la fostul bărbat pentru un televizor?
— Nu pentru televizor.
M-am uitat spre dormitor.
— Lipsește cutia mamei mele.
Pentru prima dată n-a mai avut replică.
Am sunat.
Przeczytaj więcej, klikając przycisk ( DALEJ »» ) poniżej!
